Ce veste pentru Simona Halep direct de la WTA! Pe ce loc e acum în clasament: a urcat iar, deși nu a jucat, în vreme ce rivala Sorana Cîrstea stagnează!

Ce veste pentru Simona Halep direct de la WTA! Pe ce loc e acum în clasament: a urcat iar, deși nu a jucat, în vreme ce rivala Sorana Cîrstea stagnează!
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:

WTA a actualizat, luni, 17 iunie 2024, clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis feminin, iar Simona Halep (32 de ani) a primit o veste pe care nu o aștepta, având în vedere că nu a mai jucat un meci din data de 15 mai, adică de mai bine de o lună.

Sportiva din Constanța a urcat iar în ierarhie și acum se află cu cinci poziții mai sus. În schimb, rivala ei la nivel național, Sorana Cîrstea, stagnează în clasamentul actualizat.

Simona Halep a urcat până pe locul 1130 WTA! Pe ce loc se află Sorana Cîrstea și celelalte reprezentante ale României

Revenirea Simonei Halep la nivel înalt se lasă în continuare așteptată, deoarece sportiva din Constanța are probleme de ordin fizic. După ce i-a fost micșorată suspendarea pentru dopaj și a revenit în circuit, Simona a jucat doar două meciuri: pe 19 martie, cu Paula Badosa (6-1, 4-6, 3-6) și pe 15 mai, cu McCartney Kessler (7-5, 2-3). În acest din urmă menționat duel, Halep a abandonat în setul secund, din cauza unor dureri la genunchi.

Faptul că a jucat doar două meciuri în 2024 se reflectă și la nivelul clasamentului WTA, unde Simona Halep nu se mai află nici măcar în primele 1.000 de jucătoare ale lumii.

Totuși, surprinzător este că Halep a înregistrat o nouă urcare în ierarhia mondială, odată cu actualizarea de luni, 17 iunie 2024, a topului WTA. Potrivit noului clasament, Simona a sărit de pe locul 1135 WTA până pe 1130 și continuă să aibă doar 11 puncte.

În schimb, Sorana Cîrstea, rivala pe plan național a Simonei Halep, stagnează odată cu publicarea noului clasament. Sportiva din Târgoviște își menține locul 29, care i-a aparținut și săptămâna trecută, cu un total de 1704 puncte.

Cine este a doua jucătoare româncă din clasamentul WTA

În spatele Soranei Cîrstea, următoarea româncă din clasamentul WTA este Ana Bogdan. Din nefericire, aceasta din urmă a coborât o poziție în ierarhia mondială după ultima actualizare și acum este pe locul 50 WTA, cu 1149 puncte.

În top 100 WTA se mai află Jaqueline Cristian, care a urcat un loc, până pe 65, cu un total de 986 de puncte.

În schimb, în top 200 WTA mai regăsim alte trei reprezentante ale României:

  • Irina Begu – a urcat patru poziții până pe locul 127 WTA, cu 596 puncte
  • Anca Todoni – a coborât un loc până pe poziția 137 WTA, cu 537 puncte
  • Gabriela Ruse – a coborât patru locuri până pe 150 WTA, cu 490 puncte

La clasamentul de dublu, lumina reflectoarelor se află pe Monica Niculescu. Aceasta a urcat un loc, până pe 33, cu un total 2.316 puncte.

Trebuie amintit și faptul că liderul autoritar al clasamentului WTA de simplu este în continuare poloneza Iga Swiatek. Aceasta a câștigat recent Roland Garros 2024, iar în prezent are 11.695 de puncte, cu aproape 4.000 mai multe decât următoarea clasată. Pe locul secund e Coco Gauff, cu 7.988 puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul confirmă că discuțiile Putin-Trump vor fi marți
Kremlinul confirmă că discuțiile Putin-Trump vor fi marți
Scene de MMA la un meci de fotbal din România! Un jucător a fost aruncat la pământ și… „Ne-a făcut praf”
Scene de MMA la un meci de fotbal din România! Un jucător a fost aruncat la pământ și… „Ne-a făcut…
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club…
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi caută apartament în oraş”
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi…
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată!
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată! "Mai dau…
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
Subiecte la matematică, simulare Evaluare Națională 2025. Cum vor fi corectate lucrările elevilor de clasa a 8-a
Subiecte la matematică, simulare Evaluare Națională 2025. Cum vor fi corectate lucrările elevilor de clasa a 8-a
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Milionarul care s-a încurcat cu soţia fratelui său i-a plătit acestuia o sumă uriaşă pentru a stinge scandalul: Am făcut o grămadă de bani cu chestia aia
Milionarul care s-a încurcat cu soţia fratelui său i-a plătit acestuia o sumă uriaşă pentru a stinge scandalul: Am făcut…
Vedeta Kanal D i-a spus ADIO iubitului fotbalist! Primele declarații după despărțirea fulger: 'Am plecat cu duba plină de la el!'
Vedeta Kanal D i-a spus ADIO iubitului fotbalist! Primele declarații după despărțirea fulger: 'Am plecat cu duba plină de la…
Răsturnare de situație pentru Călin Georgescu. Anunț uriaș despre Turul 2
Răsturnare de situație pentru Călin Georgescu. Anunț uriaș despre Turul 2
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum vedeta
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum…
×